Mirosea a ploaie când am ieşit. Poate tocmai mirosul acela m-a chemat pe stradă - în adolescenţă mă plimbam deseori prin ploi de vară, singură sau împărtăşind emoţii şi gânduri cu prieteni.
A început cu stropi mari, grei, la început rari, apoi tot mai mulţi şi mai aproape, unul de altul, unul după altul. M-am oprit sub un tei, umbrelă şi insulă pentru o vreme, privind cu ochi de necredincios care asistă la o minune : creşteau brânduşe din asfalt, se ridicau, înfloreau o clipă gri murdar, apoi se topeau în acelaşi asfalt, în timp ce altele se ridicau, înfloreau... Minute în şir, un dans
crescendo, provocator. Un impuls de moment mă îndemna să dansez şi eu. Eram singură, aveam toată strada pentru mine. Dar au învins cenzurile interioare : eram profesor ...