Lectura profundă : un model posibil (V)

• V. Acurateţea: lectura activă, empatică şi reflexivă

Orice lectură este, indiscutabil, un act subiectiv. Structurile de percepţie, limbaj, gândire şi imaginaţie, valorile, atitudinile, convingerile, credinţele, emoţiile, interesele celui care citeşte fac din orice întâlnire cu un text un proces de interpretare. Nu există şi nu poate exista lectură 100% obiectivă – cel puţin nu în lumea umană cunoscută până acum.

Pornind de aici, mulţi îmbrăţişează un relativism extrem, pretinzând că orice interpretare ar fi la fel de valabilă ca oricare alta: e suficient să spui 'Asta e interpretarea mea' şi 'te-ai scos'!

Lectura profundă: un model posibil (III-IV)

• Atitudinea apreciativă.
• Legătura cu experienţa (practica).

Reamintesc: alegi acest model de lectură dacă scopul pe care îl urmăreşti e dezvoltarea personală profundă şi durabilă: citeşti pentru a-ţi provoca propriul mod de gândire-acţiune şi a-ţi depăşi propriile limite. NU pentru a-ţi confirma şi întări opiniile, stereotipurile, prejudecăţile, limitele cu care te-ai obişnuit şi cu care te simţi, probabil, confortabil. Nici pentru a reţine un nume, un titlu şi câteva idei / citate utile doar pentru a promova un examen, a rezolva o problemă punctuală sau a face impresie bună într-un cerc social. Şi nici doar pentru a-ţi (pe)trece timpul într-un mod intelectual şi plăcut.

Lectura profundă înseamnă a citi:

Ce faci dacă afli că e posibil să-ţi pierzi locul de muncă?

• Reformulezi problema şi te întrebi:  cum aş putea transforma un dezavantaj de moment într-un avantaj pe termen lung?
• Priveşti înainte şi către mai bine ! 
• Cauţi un post mai bun, o muncă mai potrivită cu valorile tale, cu aspiraţiile tale, cu personalitatea ta !

Lectura profundă: un model posibil (I-II)

Alegi acest model de lectură dacă scopul pe care îl urmăreşti e dezvoltarea personală profundă şi durabilă. Citeşti pentru a-ţi provoca propriul mod de gândire-acţiune şi a-ţi depăşi propriile limite, NU pentru a-ţi confirma şi întări opiniile, stereotipurile, prejudecăţile, limitele cu care te-ai obişnuit şi cu care te simţi, probabil, confortabil. Nici pentru a reţine un nume, un titlu şi câteva idei / citate utile doar pentru a promova un examen, a rezolva o problemă punctuală sau a face impresie bună într-un cerc social. Şi nici doar pentru a-ţi (pe)trece timpul într-un mod intelectual şi plăcut...

Sub aspectul dezvoltării personale durabile, textele nu sunt ‚bune’ sau ‚proaste’ în sine, cititorul le face să fie într-un fel sau altul! Oricât de modest calitativ ar fi textul, dacă îl supui unei lecturi profunde înveţi ceva din el: un mod de a gândi, de a formula o întrebare şi de a căuta un răspuns, de a aborda şi rezolva o problemă de viaţă, de a gestiona o emoţie, un sentiment... Dacă la finalul unei lecturi nu poţi spune ce ai învăţat, ce limite ţi-ai depăşit, unde şi cum poţi utiliza ce ai învăţat, e semn sigur că ai citit superficial!

Repet însă: în orice domeniu, există texte cu un potenţial de dezvoltare mai mare şi e profitabil să le citim cu prioritate. Acesta - potenţialul de dezvoltare personală şi socială - ar trebui să fie criteriul determinant în alegerea bibliografiilor şcolare, nu altul!

I. Interogaţia / problematizarea iniţială.
II. Focalizarea.
*** Educaţia pentru lectură: critici şi sugestii.

Ce, pentru ce şi cum citim ?

1. ‚N-ai ce face? Te plictiseşti? Ia o carte şi citeşte!’ – e un îndemn pe care l-am auzit de multe ori în jurul meu, îndeosebi de la părinţi către adolescenţi. Sau: ‚Nu te simţi singur(ă)?' / 'Nu. Citesc!’. Lectura ca mod de a-ţi omorî timpul sau ca ‚tratament’ împotriva plictiselii şi singurătăţii! Concurată masiv astăzi de computere şi telefoane mobile...

Ştim într-adevăr să citim? Despre analfabetismul funcţional

Cu doi-trei ani în urmă, în timpul unui curs al meu la Şcoala Doctorală, o studentă foarte bine dotată intelectual a comentat : „Bine ca am ajuns la doctorat, ca să învăţăm să citim!”. In aceeaşi perioadă, o altă studentă, aflată în anul terminal (!) al ciclului de licenţă, s-a străduit (destul de agresiv) să mă convingă că a scrie un rezumat e acelaşi lucru cu a scrie un cuprins şi că, în consecinţă, merita o notă de promovare. Iar cazurile în care studenţii se străduiau să mă convingă că au scris 'exact ca în suportul de curs', deşi scriseseră exact opusul pentru că omiseseră 'câteva cuvinte' (esenţiale!) sau folosiseră 'alte cuvinte' (inadecvate) au fost numeroase: după examene, se plângeau că nu înţeleg ce trebuie să scrie, pentru că, dacă reproduc cursul, le spun că eu nu apreciez memorarea mecanică, iar dacă scriu 'cu cuvintele lor' iar nu e bine...

Despre competiţia în cuplu. III. Câteva recomandări

1. Competiţia din cuplu contribuie masiv la diminuarea încrederii în sine a ambilor parteneri. Când simţiţi că există o problemă de încredere în sine, la dumneavoastră sau la partenerul / partenera dumneavoastră, căutaţi mai întâi să creaţi şi să învăţaţi un nou tip de relaţie! Abia apoi – dacă mai aveţi nevoie – daţi „vina” pe serviciu, părinţi, profesori etc. şi mergeţi la psihoterapeut...

Despre competiţia în cuplu. II. Oamenii inteligenţi învaţă din experienţa altora !

Indiferent care este obiectivul (sau problema) lor iniţial(ă), toţi adulţii care solicită serviciile de învăţare pentru şi pe parcursul întregii vieţi pe care eu le ofer ajung mai devreme sau mai târziu la problemele din cuplu. Obişnuiţi să psihologizeze totul, altfel spus să plaseze sursa problemelor în caracteristici ale personalităţii şi să caute soluţiile în schimbări „interioare”, fiecare şi-ar dori sa obţină de la mine o reţetă-minune prin care unul sau altul dintre parteneri (de regulă, celălalt) să devină mai înţelegător, mai comunicativ (sau, dimpotrivă, mai puţin cicălitor), mai puţin orgolios sau gelos etc. Nu am astfel de reţete şi, în general, nu cred în reţete când e vorba de relaţii umane. Eu propun întotdeauna o abordare multidisciplinară, ecologică şi coaching-style, în care fiecare caută, descoperă şi învaţă soluţii relaţionale, adaptate contextului său complex şi specific de viaţă.

Am ales patru exemple, din care cred că mulţi pot învăţa multe

Despre competiţia în cuplu. I. De ce, cum... ?

Astăzi vă propun spre reflecţie câteva idei legate de competiţia în cuplu şi, mai general, între persoanele apropiate – un fenomen foarte frecvent şi de regulă ignorat sau tratat cu superficialitate.

I. De ce, cum se ajunge aici ?