O practică profesională reflexivă şi flexibilă e singura cu adevărat etică

Despre neutralitate şi non-directivitate în coaching şi consiliere: coach / consilier reflexiv şi flexibil versus coach / consilier aparent neutru (VI)

Pentru a conchide, după cele cinci articole precedente: în loc să clamăm o neutralitate şi non-directivitate iluzorii, e mai realist şi mai corect etic să lucrăm sistematic la o conştientizare a implicării umane şi directivităţii, pe care să le supunem continuu reflecţiei proprii, pe de o parte, şi alegerilor conştiente ale clientului, pe de altă parte.

Această alternativă a unei practici de coaching / consiliere bazat/e pe conştientizarea implicării umane şi directivităţii e posibilă, în viziunea mea, prin:


1. comunicarea explicită, în chiar etapa contractării, a formaţiei coachului / consilierului (studiilor, calificărilor, competenţelor sale), precum şi a valorilor şi principiilor sale fundamentale, cu atenţionarea explicită că acestea pot influenţa, manipula chiar, pe parcurs alegerile; 'clientul' / beneficiarul are astfel posibilitatea să aleagă în cunoştinţă de cauză dacă va intra în proces sau nu;
2. atitudinea flexibilă a profesionistului, cu alte cuvinte trecerea, după caz, de la o postură voit neutră la o postură conştient implicată, care presupune: (a) auto-analiza şi, după caz, exteriorizarea dialogului interior al coachului / consilierului pe parcursul procesului, atenţionându-l astfel pe interlocutor că există riscul să fie supus unei direcţionări involuntare; rămâne la latitudinea beneficiarului dacă alege să continue sau nu! (b) furnizarea unor informaţii despre eventualele alegeri pe care coachul / consilierul le-a făcut în situaţii similare acelora în care se află 'clientul', atenţionându-l astfel că acestea ar putea influenţa insidios întrebările formulate şi mesajele non-verbale; totodată, procesul rămâne focalizat pe obiectivul urmărit şi pe beneficiar / 'client'; din nou, acesta din urmă va alege dacă va continua sau nu!
3. formularea repetată a unei întrebări de tipul: „Ce alegi TU, ce ţi se potriveşte ŢIE?”;
4. formularea repetată a unor întrebări legate de valorile şi interesele fundamentale, pe termen lung, ale beneficiarului.

Un avantaj suplimentar, deloc neglijabil, al acestei posturi de coach reflexiv şi flexibil, autentic uman, care conştietizează şi comunică implicarea şi directivitatea este acela că permite un raport mai echilibrat şi mai onest între coach şi beneficiar. Altminteri, despre ce „poziţie joasă”, non-expertă, a coachului – ori mai curând despre ce falsă modestie, chiar ipocrizie – vorbim atunci când 'clientul' se dezvăluie pe sine în faţa unui interlocutor despre care nu ştie nimic altceva decât că ar fi posesorul unei capacităţi miraculoase de a-l „debloca” prin numai câteva întrebări?

În ultimă analiză, criteriul fundamental în evaluarea calităţii procesului de coaching / consiliere îmi pare a fi răspunsul la întrebarea: în ce măsură i-am oferit interlocutorului contextul conversaţional necesar pentru ca el să aleagă întotdeauna în cunoştinţă de cauză pe ce drum merge, ajutându-l să conştientizeze posibilele interferenţe exterioare (surse de directivitate) ?
(Va continua...)