Tăcerea şi prezenţa charismatică pot direcţiona mai mult decât întrebările

Despre neutralitate şi non-directivitate în coaching şi consiliere: coach / consilier reflexiv şi flexibil versus coach / consilier aparent neutru (III)

S-ar putea argumenta că, tocmai de aceea, unul dintre criteriile de calitate a prestaţiei coachului e tăcerea sa, faptul de a se poziţiona ca simplă prezenţă care stimulează lucrul cu sine al subiectului. Dar este tăcerea cu adevărat non-directivă?
Dimpotrivă! Limbajele non-verbale pot direcţiona chiar mai mult decât limbajul verbal, dacă ţinem seama că au ponderea cea mai masivă în procesul de comunicare şi că pot fi controlate mult mai greu decât cuvintele. Coachul ar trebui să funcţioneze ca un robot, cu un număr extrem de limitat de alternative de reacţie facială şi corporală, pentru a le controla integral. Tot mai mulţi coachi par să caute soluţia într-o poziţionare spirituală cu rădăcini în filosofiile orientale ce cultivă abilităţile de autocontrol, iar stimularea beneficiarului e pusă pe seama unor capacităţi speciale, care tind să ia locul clasicelor competenţe de specialitate ale consilierilor, consultanţilor sau psihoterapeuţilor. Nimic contestabil în ideea că există persoane care îşi dezvoltă unele capacităţi mai puţin obişnuite, cu excepţia faptului că direcţia elaborărilor interioare şi acţiunilor exterioare ale interlocutorului pot fi manipulate prin comunicarea verbală, paraverbală şi non-verbală legate de aceste capacităţi. Chiar admiţând in extremis că un coach performant şi-ar putea controla cvasi-complet propriile manifestări, cum ar putea el controla interpretările pe care le atribuie acestei „simple prezenţe” 'clienţii' săi, atât de diferiţi între ei? Fiecare va fi direcţionat inconştient către interpretări şi reacţii în funcţie de propriile experienţe anterioare, iar dacă pentru clienţii familiarizaţi cu o astfel de poziţionare spirituală abordarea respectivă ar putea fi non-directivă, pentru alţii aceeaşi abordare ar putea genera dezorientare şi inhibare (v., de ex., primul caz relatat la final). Când interacţionăm cu fiinţe umane, nicio soluţie unică nu e universal valabilă, totul trebuie pus sub semnul întrebării şi adaptat, de multe ori re-creat, de la o situaţie la alta.

(Va continua...)