Uneori, implicarea subiectivă e preferabilă posturii obiective (neutre), ori e inevitabilă

Despre neutralitate şi non-directivitate în coaching şi consiliere: coach / consilier reflexiv şi flexibil versus coach / consilier aparent neutru (IV)

Autenticitatea beneficiarului (clientului) din coaching / consiliere constituie o condiţie sine qua non a progresului său în direcţia unor obiective în care se regăsesc valorile sale fundamentale şi structurile sale specifice de personalitate. Or, din practica antropologilor este ştiut deja de multă vreme că autenticitatea intervievatorului stimulează autenticitatea celui intervievat,
iar cazurile în care cel dintâi merge până la a-şi asuma deschis un rol de participant direct în lumea trăită de cel de-al doilea, ori adoptă o postură flexibilă, sunt numeroase şi au dat naştere la best-seller-uri în domeniu (v. Clifford Geertz, Jeanne Favret Saada ş.a.).
În consiliere, William R. Miller şi Stephen Rollnick argumentează nevoia de directivitate controlată în interviul motivaţional cu persoane având diferite forme şi grade de dependenţă: pe de o parte, atunci când subiectul e ambivalent, tatonarea egală îl poate conduce la o confuzie şi mai mare decât aceea cu care a venit, împiedicându-l să progreseze; pe de altă parte, direcţia acţiunii dezirabile e aici clară, iar interviul urmăreşte explicit creşterea motivaţiei intrinseci, prin tehnici cooperative / non-confruntaţionale (2002, Motivational interviewing : preparing people for change. 2nd ed. New York, London: The Guilford Press). Or, după ce a fost depăşită etapa formulării obiectivului, atunci când un coach îi adresează clientului întrebări “puternice”, în măsură să-i zdruncine patternurile şi să conducă la depăşirea “blocajelor interioare”, nu îmbraţişează el aceeaşi directivitate controlată prin stimularea motivaţiei pentru schimbare despre care vorbesc Miller şi Rollnick?

(Va continua...)