Verticalitate, corectitudine şi onestitate

Numiţi-o atitudine de visător, naivitate, inocenţă, donquijotism, cum vreţi. În ce mă priveşte, dacă aş şti cui să-i multumesc pentru aceasta, i-aş mulţumi: într-o lume în care recomandarea de a fi  flexibili e transferată ilegitim din sfera intelectual-profesională în cea etică şi în care banii şi puterea au devenit singurele valori care contează, iar compromisul singura regulă, cu mine nu se poate 'discuta', sunt foarte 'dificilă' !
 
Pentru mine, a fi vertical(ă) înseamnă
a refuza să te îndoi după cum bate vântul intereselor de moment, ale tale sau ale celor din jurul tău. A nu face compromisuri cu valorile şi principiile care ar face lumea socială mai bună. Chiar dacă, procedând astfel, rişti să pierzi o poziţie socială care îţi aducea recunoaştere, notorietate, bani, putere, prieteni chiar !

A fi corect(ă) înseamnă a te strădui să judeci lucrurile cu o măsură care rezultă din respectivele valori şi principii, din legile şi regulamentele ce decurg din ele. Şi a aplica aceeaşi măsură, aceleaşi criterii şi standarde, tuturor. Chiar dacă aceasta înseamnă să recunoşti public că aproapele tău greşeşte şi că neprietenul tău e mai bun.

A fi onest(ă) înseamnă a spune lucrurilor pe nume, mai ales faţă de tine însuţi / însăţi, dar şi faţă de alţii. A nu căuta să construieşti tot felul de paravane şi de ideologii care să ascundă sau să justifice greşelile tale sau ale apropiaţilor tăi. A recunoaşte când, dintr-un motiv sau altul, ai ales un drum care se abate de la valori şi principii. Şi a-l respecta, sau măcar a nu-l denigra, pe acela care alege să stea drept când tu te pleci, odată sau împreună cu alţii, oricât de mulţi.

Cu mai mulţi ani în urmă, un tânăr la început de carieră îmi spunea (citez din memorie) : 'Mi-e ruşine de mine, recunosc că sunt laş, dar nu pot să arăt că sunt de acord cu dumneavoastră, pentru că mi-aş pune în pericol interesele'. Am apreciat onestitatea. De atunci, nu-mi amintesc să fi avut măcar o singură conversaţie în contradictoriu, ba, mai mult, mi-a cerut ajutorul într-un moment important din carieră: i l-am oferit din toată inima, însă în limitele valorilor şi principiilor mele, nu în modul dorit de el. M-a surprins să aflu că, între timp, tânărul onest de altădată şi-a schimbat radical măsura lucrurilor: a uitat, se pare, de ruşinea de el însuşi, iar în noul lui sistem de valori eu apar drept un om 'dificil' (?), cu care nu a putut niciodată 'discuta' (ce anume?).

Cum se schimbă judecăţile unor oameni pe drumul către interesele lor şi cât de performanţi în a se adapta la cultura mioritică au fost şi sunt foştii tineri de la care mulţi sperau o schimbare în bine a mentalităţilor şi a societăţii în ansamblu! Mă doare, nu mă surprinde. Am anticipat încă din 2002 aceste evoluţii:

• "... nici 'nivelul de cultură', nici vârstele tinere nu sunt, luate ca atare, buni predictori ai comportamentelor democratice în contextul societăţii româneşti actuale. Elementul care ar putea deschide aici un teren important al interogaţiilor cu privire la evoluţiile viitoare este raportul dintre atitudini şi valori : în măsura în care sunt practicate sistematic un timp suficient de îndelungat, atitudinile - chiar dacă iniţial 'de faţadă', deci lipsite de fundamentul unui ataşament subiectiv de valoare - pot conduce progresiv la ataşamentul de valoare corespunzător. Altfel spus, ce ataşamente de valoare putem aştepta de la o generaţie tânără care experimentează sistematic în cursul practicilor cotidiene atitudini aflate în opoziţie, fie şi numai formală, cu valorile democratice? Nu riscăm ca aceste atitudini să creeze ataşamente de valoare care să le justifice, pentru că numai astfel subiectul îşi poate reconstitui coerenţa personală?" (Elisabeta Stănciulescu, 2002, 'Despre reversibilitatea atitudinilor politice ale actorului social al tranziţiei. Comentarii pe marginea unui experiment cvasi-natural', în Despre tranziţie şi universitate, Polirom, Iaşi, p. 164).

Nu am cerut şi nu cer nimănui să gândească şi să acţioneze ca mine, nu am spirit militant, îmi doresc doar ca ceilalţi să accepte că există şi un alt mod rezonabil şi respectabil de a trăi : fără 'flexibilitate' etică, fără compromisuri cu valorile şi principiile fundamentale ! 

• Tu în ce barcă eşti la capitolul verticalitate şi corectitudine versus 'flexibilitate' şi 'adaptare' ? 
• Cât  de onest(ă) eşti cu tine şi cu ceilalţi ?
• Şi cât de confortabil te simţi cu tine însuţi / însăţi când te priveşti în oglinda cealaltă ? 
• Eşti tânăr? Reia citatul de mai sus şi întreabă-te încotro te îndrepţi sub aspectul valorilor tale etice şi politice !