- Reformulezi problema şi te întrebi: cum aş putea transforma un dezavantaj de moment într-un avantaj pe termen lung?
- Priveşti înainte şi către mai bine !
- Cauţi un post mai bun, o muncă mai potrivită cu valorile tale, cu aspiraţiile tale, cu personalitatea ta !
Scriam în altă parte că, dacă eşti capabil să te bucuri pentru reuşitele celor de lângă tine, îţi umpli viaţa cu bucurii. Viaţa mea a fost şi este plină de astfel de bucurii. Am trăit una ieri : un tânăr mi-a împărtăşit fericirea de a fi obţinut prima lui poziţie oficială ca leader, într-o mare companie internaţională!
Cu câteva luni în urmă, când începea – după multe insistenţe ale soţiei – un program de descoperire şi dezvoltare personală (coaching-style lifelong learning), mi-a vorbit aproape două ore despre ce nu reuşea, nu putea, nu ştia, nu îndrăznea… Şi a avut nevoie de minute lungi de gândire pentru a enunţa, cu voce nesigură, trei calităţi personale foarte generale: îi spuneau alţii că le are, ar fi dorit să creadă că le are, dar nu era deloc convins… ‘Dacă ai folosi o metaforă pentru a te defini, care ar fi aceea ?’ – l-am întrebat. ‘Un fir de trestie’ – a venit răspunsul. ‘Se îndoaie la orice adiere de vânt, dar nu se rupe’. De aici a început munca noastră comună : de la flexibilitatea firului de trestie şi de la puterea lui de a rezista!
Peste câteva săptămâni, firul de trestie devenise – în limbajul tânărului – ‘un lăstar de stejar’! Rezistenţa devenise vigoare, iar flexibilitatea o resursă de creştere! Schimbarea era atât de evidentă, încât era suficient să-l priveşti : altă postură corporală, altă privire, altă expresie a feţei… Soţia, părinţii, apropiaţii, colegii îi remarcau (şi întăreau astfel) calităţi variate, pe care el le testa şi le conştientiza tot mai clar cu fiecare zi.
În cursul sesiunii în care a descoperit că are calităţi de leader, îmi relata câteva experienţe concrete de muncă, alături de colegi. ‘Dacă ai căuta un cuvânt care să sintetizeze ce spun colegii tăi, care ar fi acela ?’. Întrebarea mea l-a ‘lovit’ şi o vreme şi-a oprit cuvântul pe buze şi în ochi. Apoi, timid, ezitant, uimit, încântat: ‘Păi… aş zice că văd în mine un fel de… leader?’.
Au început căutările interioare, exerciţiile de testare şi dezvoltare a unor aptitudini şi de învăţare a unor competenţe… Apoi căutările exterioare : cum pot fi descoperite oportunităţile, cum poate fi accesată informaţia relevantă, cum pot fi învinse barierele interioare pentru a face paşi concreţi în direcţia respectivă… Adesea progrese rapide, uneori paşi pe loc, alteori paşi înapoi şi dezamăgiri, iar apoi reluarea muncii…
Cine îşi imaginează că munca de descoperire şi dezvoltare personală e simplă, lineară şi de scurtă durată se înşeală ! Poţi afla lucruri uimitoare despre tine într-o singură sesiune, poţi descoperi în numai câteva minute soluţia unei probleme care te-a preocupat luni sau ani, dar e nevoie apoi de aprofundare serioasă, de exerciţii practice de testare, confirmare/infirmare, întărire, de monitorizări periodice, de noi analize şi adaptări ale strategiei… pentru a ajunge într-adevăr la rezultate consistente şi sustenabile pe termen lung. Una e să afli ce ai putea şi ar fi profitabil să faci şi alta e să faci efectiv, să reuşeşti să duci la capăt ceea ce ţi-ai propus. ‘A şti’ e prima condiţie a reuşitei, o condiţie necesară, dar niciodată suficientă ! Vorbim aici despre legătura, dar şi despre diferenţa imensă între avantajele pe care le aduc testele de autocunoaştere sau sesiunile de consiliere şi avantajele pe care le aduc programele practice de învăţare pentru adulţi. Acestea din urmă sunt, de fapt, programe de recreare a sinelui şi necesită întotdeauna o durată mai lungă şi un angajament personal mai intens şi mai susţinut, pentru că orice proces de învăţare / dezvăţare e o muncă uneori plăcută şi aducătoare de satisfacţii, dar alteori obositoare şi generatoare de frustrări.
Tânărul despre care povestesc astăzi a avut înţelepciunea să înţeleagă că nu e suficient să-ţi satisfaci orgoliul aflând, convingându-te, că ai nişte calităţi dovedite punctual. A avut perseverenţa să continue, chiar şi atunci când munca cu sine s-a dovedit foarte solicitantă şi inconfortabilă. Şi iată-l astăzi transformat complet: angajatul speriat, deprimat chiar, de vestea că departamentul său se va desfiinţa a devenit un om care se pregăteşte, emoţionat şi optimist, să semneze un contract pentru un post mai avantajos, la care n-ar fi îndraznit să aspire cu câteva luni în urmă! Munca lui cu sine nu s-a încheiat, iar el ştie aceasta, dar şi-a deschis aripile şi cu siguranţă va continua să facă tot ce ţine de el pentru a învăţa să zboare frumos!
Închei reluând întrebarea de început: tu ce faci dacă afli că e posibil, sau inevitabil, să-ţi pierzi locul de muncă ? Sau dacă eşti nefericit(ă) la locul tău de muncă?
- Ce ai învăţat din această lectură?
- Care e primul pas practic pe care îl poţi face?
- Când îl faci?
- Cu cine vorbeşti despre proiectul tău?
Din păcate, sau din fericire - îmi știu puncetele tari, știu ce vreau să fac... însă în societatea noastră nu se găsesc 5000 de euro pentru a finanta 5 filme despre istoria recentă cu ajutorul cărora aș învăța încă zece tineri să filmeze, monteze, să gândească o cercetare, aș organiza 20 de dezbateri la care ar participa câteva sute de oameni... […] În plus dacă aș lua un post de asistent universitar nu aș avea un salariu mai mare de 1300 de lei - bani care acoperă chiria... în altă ordine de idei, Guvernul, prin incompetenta sa, s-a gândit să nu ramburseze banii universităților, iar mii de doctoranzi nu vor mai primi banii, iar cei aflați în situația mea, ar trebui să se intoarcă în țară... și vorbim de cercetare și calitate?! V.
RăspundețiȘtergereRăspuns Elisabeta Stănciulescu:
1. Dacă am ales să-mi dau demisia din vârful ierarhiei universitare, înseamnă că am eu însămi o poziţie foarte critică vis-à-vis de ce se întâmplă acolo. În plus, fiul meu este doctorand bursier, aşa că îţi înţeleg supărarea.
2. Totuşi, există în limba română suficiente cuvinte elegante sau măcar decente pentru a exprima orice idee şi stare emoţională şi te rog ca atunci când scrii aici să le alegi pe acelea. Am şters din comentariu un pasaj, din cauza limbajului utilizat.
3. În altă ordine de idei, comentariul tău dezvăluie câteva auto-limitări, care te impiedică să-ţi realizezi visurile mai mult decât problemele existente în sistem: ce-ar fi să începi cu UN film, nu cu cinci, şi să cauţi o finanţare mai modestă? unde în alte părţi decât la guvern ai mai căutat, sau poţi căuta, surse de finanţare pentru activitatea ta? cum au reuşit Mungiu şi ceilalţi tineri să producă filme de foarte bună calitate fără să aştepte bani de la un buget naţional care nu poate acoperi nici măcar salariile şi pensiile? Soluţiile se află la tine : depăşeşte-ţi propriile limite în a-ţi gândi (căuta) strategiile şi vei deveni mai liber şi mai mulţumit de viaţă, cu bunele şi cu relele ei!