Secretul succesului în învăţare

Să pleci la drum cu – şi să păstrezi continuu în minte – următoarele:

• Ce spune, scrie sau face celălalt e problema lui, ce fac eu cu ce scrie, spune sau face el e problema mea.
• Eu mă focalizez pe treaba mea, nu-mi consum timpul şi energia cu treaba lui.

Când se raportează la învăţare, oamenii se împart în două categorii fundamentale (las deoparte nuanţele mai fine şi îi exclud din discuţie pe cei care au sentimentul fie că s-au născut ştiind totul, fie că au învăţat în copilărie şi prima tinereţe cam tot ce le trebuie şi nu mai au nevoie, ori nu mai pot, să înveţe nimic):

1. Oameni care văd în învăţare mai ales (sau exclusiv) componenta de transmitere-preluare, memorare şi reproducere-imitare.
2. Oameni care înţeleg că învăţarea este un proces activ şi creativ şi acţionează practic astfel încât să înveţe activ şi creativ.

Mai explicit:

1. Oameni pentru care verbul “a învăţa” se conjugă la persoana a doua sau a treia, diateza pasivă: spun “Învaţă-mă” sau “El / ea are datoria să mă înveţe” şi aşteaptă tot timpul să fie învăţaţi şi să primească reţete aplicabile direct la situaţiile concrete ale vieţii lor. Părinţii, profesorii, conferenţiarii / speakerii de la vreo conferinţă, trainerii trebuie să îi motiveze, să îi stimuleze, să le explice, să le ilustreze, să le arate cum se aplică un set de informaţii la o situaţie concretă sau alta. În timp ce ei îşi rezervă doar “munca” de a evalua critic prestaţia “învăţătorului” şi, eventual, de a “reclama” că nu au fost motivaţi, nu au fost învăţaţi, nu li s-a spus / explicat etc. Învăţarea le apare ca un dat venit dinafară, un fel de iluminare aşteptată de la un fel de Dumnezeu care, dacă nu se dovedeşte atotştiutor şi atotputernic, nu valorează nimic. Iar pentru mulţi, a învăţa se reduce la a asculta sau a citi lucruri spectaculoase – şi, eventual, “servite” într-un context şi o formă ultra-relaxante, amuzante, distractive.
2. Oameni pentru care verbul “a învăţa” se conjugă la persoana întâi, diateza activă: eu învăţ, e munca mea, responsabilitatea mea să caut informaţia relevantă pentru mine, să o prelucrez în funcţie de interesele mele, să o aplic la situaţiile concrete ale vieţii şi muncii mele etc.

Eu fac parte din cea de-a doua categorie. Cred că aceasta a fost resursa mea fundamentală, toată viaţa. Eu învăt de la oricine şi din orice, pentru că mă străduiesc să transform orice situaţie într-o experienţă de învăţare. În cadrul unui curs, unei conferinţe, unei sesiuni de coaching-consiliere-mentorat, ori atunci când citesc o carte sau un articol , e munca mea, responsabilitatea mea să “traduc” şi să integrez în sistemul meu de referinţă, în structurile mele interioare ce spune celălalt, şi să creez idei noi. Un curs, o conferinţă, o sesiune de coaching, o carte, ori un articol este o platformă de plecare, o sursă de inspiraţie, un proces de însămânţare, nu o sumă de reţete de acţiune sau un platou cu fructe gata coapte. Ce seminţe aruncă celălalt e problema lui, cum cultiv eu seminţele acelea în solul meu e problema mea. Dacă într-o interacţiune de acest tip EU nu am produs nimic valoros pentru mine, înseamnă că mai am de lucrat la capacitatea mea de învăţare!
Poţi să primeşti seminţele cele mai bune, dacă solul tău nu e fertil pentru acele seminţe, ori nu e pregătit corespunzător, şi dacă nu munceşti atât – şi atâta timp – cât e necesar pentru ca ele să încolţească, să crească, să înflorească şi să rodească, nu obţii nimic. Şi, invers: poţi să pleci de la seminţe modeste, pe care să le cultivi astfel încât să obţii recolte valoroase, ori chiar specii noi.
Poţi să ai acces la informaţii de ultimă oră, la profesori, traineri, conferenţiari, mentori, consilieri, coachi, terapeuţi geniali, dacă tu însuţi / însăţi nu faci un efort conştient şi sistematic ca să exploatezi resursele de învăţare la îndemână, nu înveţi mare lucru. Şi invers, poţi să înveţi enorm dintr-o carte, un curs sau o conferinţă mediocre, dacă ştii să “storci” din ele tot ce îţi poate fi de folos.
Sigur, cel mai bine este să se întâlnească ambele condiţii, dar tema acestui articol este răspunsul la întrebarea:

• Pe ce e mai profitabil să mă focalizez eu, ca “învăţăcel”? Pe lucruri care depind de altul, ori pe lucruri pe care le pot eu controla? Pe problema lui, ori pe problema mea?