Educaţie, bunăstare individuală şi creştere macroeconomică

1.  Este educaţia un instrument eficace de creştere a bunăstării indivizilor / familiilor ?
2.  Este educaţia o condiţie decisivă a creşterii macroeconomice?
3.  De ce continuă guvernele şi indivizii să investească în educaţie dacă rentabilitatea investiţiilor şcolare / capitalului uman este atât de problematică?

1. Este educaţia un instrument eficace de creştere a bunăstării indivizilor / familiilor ? Angajare, nivel al veniturilor, securitate economică.

• Pentru sistemul naţional francez: „legătura între angajare şi diplomă există, categoric. Dar e slabă, pur statistică”; cursul vieţii active a devenit mai complex şi mai diversificat.
• Concluziile formulate pentru societatea franceză pot fi regăsite în studiile americane: caracteristica fundamentală a cursului vieţii active este astăzi schimbarea / incertitudinea status-rolurilor, inclusiv a celor superioare.
• Ţările nord-europene par a avea rol de promotoare ale unui model nou.
• Raportul educaţiei cu calificările cerute pe piaţa muncii devine tot mai  problematic.
• Programul pentru Evaluarea Internaţională a Elevilor (Programme for International Student Assessment), cunoscut sub denumirea OECD / PISA.

2. Este educaţia o condiţie decisivă a creşterii macroeconomice?

• Discursul politic: larg consens politic în privinţa efectelor pozitive ale educaţiei,
• Concepte necesare: capital, capital uman, investiţie; educaţia ca investiţie în capitalul uman.
• Studiile de economie a educaţiei au pus în evidenţă o corelaţie în general pozitivă între stocul de capital uman / educaţie şi nivelul de dezvoltare economică.
• Interpretarea cauzală a corelaţiei ridică probleme.
• Corelaţia între nivelul de educaţie / capitalul uman şi creşterea economică variază în funcţie de ciclul educaţional şi nivelul de dezvoltare al economiei.
• Rentabilitatea investiţiilor educative e dependentă de existenţa unei creşteri durabile (sustenabile).
• Modelul calificărilor înalte (high-skills), către care tind economiile avansate, nu e universal. În contexte determinate, calificările scăzute şi medii pot fi mai adecvate (pot contribui mai bine la creşterea economică)
• Corelaţia între capitalul uman (formare) şi creştere economică pare dependentă, pe lângă adecvarea între nivelul calificărilor şi nivelul dezvoltării, de intervenţia politică a unui stat puternic.

3. De ce continuă guvernele şi indivizii să investească în educaţie dacă rentabilitatea investiţiilor şcolare / capitalului uman este atât de problematică?

• Posesia diplomei nu mai oferă astăzi suficientă protecţie socială, dar lipsa diplomei reprezintă un handicap foarte important.
• Corelaţia între nivelul de educaţie / capitalul uman şi beneficiile societale şi individuale trebuie plasată întotdeauna într-un context concret, care ia în calcul complexitatea factorilor: „jocul” politic, acţiunile sindicale, oportunităţile reale de angajare pentru lucrătorii productivi, stilul de management şi organizare a muncii etc.
• Chiar dacă nu reflectă posesia unor competenţe cerute pe piaţă, diploma îndeplineşte alte funcţii în raport cu sistemul de producţie: credential society (Collins); teoria filtrului (Arrow); reproducţia sistemului capitalist prin curriculumul ascuns (Bowles şi Gintis) şi contra-cultura şcolară (Willis); teoria listei de aşteptare (Thurow).
• Indivizii găsesc în educaţie şi alte tipuri de avantaje sau satisfacţii, în afara celor economice.
• Societatea atinge prin educaţie şi alte obiective în afara celor economice.
• Educaţia este tratată ca un panaceu universal şi pentru că ea rămâne unul dintre puţinele domenii asupra cărora guvernele naţionale mai exercită încă o influenţă decisivă.

Descărcaţi textul integral în format pdf la adresa: http://elisabetastanciulescu.ro/cursuri/sociologia-educatiei/