Educaţie, bunăstare individuală şi creştere macroeconomică

1.  Este educaţia un instrument eficace de creştere a bunăstării indivizilor / familiilor ?
2.  Este educaţia o condiţie decisivă a creşterii macroeconomice?
3.  De ce continuă guvernele şi indivizii să investească în educaţie dacă rentabilitatea investiţiilor şcolare / capitalului uman este atât de problematică?

Ideologii, teorii sociologice şi politici educative

1. Ce înţelegem prin ideologie (discurs axiologic-normativ) ?
2. Funcţionalismul. Funcţiile sociale ale educaţiei

• Statul naţional, solidaritatea socială şi transmiterea valorilor comune. Emile Durkheim : educaţie şi socializare ; educaţie morală; educaţie comună şi educaţie specială; socializare metodică şi socializare spontană; autoritatea pedagogică a statului naţional (şcoala de stat) ; autoritatea cadrelor didactice.
• Revoluţia industrială, creşterea complexităţii diviziunii sociale a muncii şi învăţarea rolurilor profesionale.
• Sistemul birocratic şi selecţia socială; status-roluri dobândite versus status-roluri prescris ; universalism versus particularism. Talcott Parsons

3. Gândirea liberală

• Capitalism şi acţiune eficientă ; democraţie, cetăţean liber, drepturi şi libertăţi ale individului ; accesul liber la educaţie. Educaţia centrată pe copil, educaţia progresivă, învăţarea prin experienţă
• Şcoală de stat şi şcoală publică
• Liberalismul radical : Ivan Illich şi deşcolarizarea societăţii

Observaţia ca metodă de cercetare. Observaţii cantitative şi observaţii calitative

 1.      Observaţia ştiinţifică. Deosebiri faţă de observaţia comună

• Accepţiunea antropologică: observaţia directă
• Sensul modern pozitivist: observaţia experimentală („de laborator”)
• Pregătirea şi desfăşurarea unei observaţii experimentale
• Munca de teren: în tradiţia antropologică; în tradiţia sociologică

2.      Când alegem să utilizăm observaţia calitativă pentru recoltarea datelor?
3.      Populaţia şi unităţile de observaţie / analiză
4.      Terenul cercetării, accesul în teren, identitatea observatorului

Seminţe de bani sau ce am învăţat din Conferinţa Freelanceri.ro “Tu eşti o afacere”, Cluj-Napoca, 17 februarie 2011

"Dacă aş fi un SRL, ar produce şi acum, când sunt la Conferinţă. Ca freelancer, acum nu câştig" - a comentat cineva în cursul dezbaterilor.
"Eu am venit să mă înveţe cum să câştig bani, nu să-mi spună generalităţi" - comenta altcineva, la ora prânzului.

Când este vorba despre veniturile lor, ...

Politică, morală şi inteligenţă caracterială

• Inteligenţa caracterială nu se confundă cu morala, în sensul de acţiune conformă cu norme împărtăşite de un grup şi învăţate îndeosebi în "cei şapte ani de-acasă". Ea implică gândire critică, reflexivitate.

• Este posibil ca afirmaţia "În politică nu există morală" să fie adevărată. Într-o societate plurală, cu sisteme de valori (morale) multiple, nu morala în sine ar trebui să ne intereseze la oamenii politici, ci inteligenţa lor caracterială, care presupune capacitatea de a ieşi din tiparele particulare de gândire prin care judecă binele şi răul, atunci când interesele colective o cer. Şi, Doamne, cât de utile ar fi nişte teste care să măsoare această capacitate a candidaţilor (şi nu numai a lor)! 

• NB. Pentru cei care se îndoiesc că instrumentele valide de măsurare a aspectelor caracteriale ar fi posibile, voi repeta invitaţia de a citi ce spun cercetători reputaţi în domeniu : http://www.viacharacter.org/SURVEYS/AboutSurveys.aspx

O întrebare adresată de un cititor a condus la câţiva paşi înainte în conturarea conceptului inteligenţă caracterială. Reproduc aici schimbul de mesaje, pentru că deschide cel puţin trei teme interesante, la care merită lucrat pe termen lung : 

1. raportul dintre inteligenţa caracterială (IC) şi morală;
2. raportul dintre inteligenţa caracterială (IC) şi gândirea critică;  
3. raportul dintre inteligenţa caracterială (IC) şi politică.

.

Inteligenţă emoţională şi inteligenţă caracterială

Dacă avem nevoie urgentă să investim într-o capacitate transversală, aceea este inteligenţa caracterială !

• Întrebare : Sunt cei care manipulează, în relaţii interindividuale sau la nivel politic-social, inteligenţi emoţional? 

• Răspuns : Categoric, da ! Inteligenţa emoţională este principalul instrument al manipulării. Şi al traficului de influenţă. Şi al corupţiei. 

În ultima vreme, am început să mă întreb dacă inteligenţa emoţională este neapărat un lucru bun. Că e reală şi necesară, utilă, că, în anumite contexte, ajută la creşterea calităţii relaţiilor şi a vieţii, nu contest. Mă întreb însă dacă e bine ca dezvoltarea ei (şi a celorlalte forme de inteligenţă cunoscute : cognitivă, socială, artistică, sportivă etc.) să devină un scop în sine.

Şi iată la ce am ajuns ...
.

 .

Bun venit în 2011 !

Să ne aducă, fiecăruia, 
numai ce şi cât avem nevoie ca să facem 
ce avem de făcut bun şi bine în viaţa aceasta !

.

Învaţă să te eliberezi de ideea de vinovăţie ! Răspuns la un comentariu recent

Eu nu mai spun demult nimănui "Ai şi tu o vină, asumă-ţi partea ta de vină !", pentru că nimeni nu devine mai bun când se simte vinovat, dimpotrivă !

Pe cei cu care lucrez, îi îndemn întotdeauna, şi îi ajut, să înveţe să se elibereze de ideea însăşi de vinovăţie, adică :

1. să deosebească între vină, greşeală (limite şi slăbiciuni umane) şi responsabilitate, şi să se focalizeze pe ultimele două, lăsându-le lui Dumnezeu şi judecătorilor calificaţi sarcina de a stabili cine e vinovat şi cine nu ; foarte pe scurt :