Adulterul nu constituie întotdeauna o ameninţare pentru cuplu şi familie, obsesia fidelităţii însă, da!

• Studii de antropologie şi neuroştiinţe arată că atracţia sexuală, iubirea romantică şi ataşamentul de tip conjugal activează în creierul nostru trei circuite care, deşi se suprapun parţial, sunt totuşi distincte. Ce putem învăţa de aici pentru viaţa noastră de cuplu?

Citiţi articolul aici:
http://elisabetastanciulescu.ro/2011/10/adulterul-nu-reprezinta-intotdeauna-o-amenintare-pentru-cuplu-obsesia-fidelitatii-insa-da/

Autocontrolul creşte calitatea relaţiilor de cuplu şi de prietenie

Un studiu ştiinţific foarte recent contrazice stereotipul, atât de comun printre românii posesori de diplome superioare, potrivit căruia raţiunea, acţiunile calculate, contractuale ar duce la scăderea calităţii relaţiilor de prietenie şi de cuplu.

“Legea atracţiei” şi sensul vieţii: rezultate de cercetare

Ai sentimentul că nu eşti suficient de atractiv(ă)? Ai vrea ca oamenii să te aleagă, să te placă, să te caute mai mult?

Întreabă-te care e sensul vieţii tale, lucrează la el,  iar apoi comunică-l celorlalţi – nu doar prin cuvinte, ci prin ceea ce faci în fiecare zi!

A avea un sens clar al vieţii şi a-l comunica celor cu care intri în interacţiune te face mult mai atractiv(ă).

Este concluzia unui studiu american abia apărut:

Învaţă să te eliberezi de ideea de vinovăţie ! Răspuns la un comentariu recent

Eu nu mai spun demult nimănui "Ai şi tu o vină, asumă-ţi partea ta de vină !", pentru că nimeni nu devine mai bun când se simte vinovat, dimpotrivă !

Pe cei cu care lucrez, îi îndemn întotdeauna, şi îi ajut, să înveţe să se elibereze de ideea însăşi de vinovăţie, adică :

1. să deosebească între vină, greşeală (limite şi slăbiciuni umane) şi responsabilitate, şi să se focalizeze pe ultimele două, lăsându-le lui Dumnezeu şi judecătorilor calificaţi sarcina de a stabili cine e vinovat şi cine nu ; foarte pe scurt :

Emotivi şi sensibili sau echilibraţi şi puternici - toţi putem trece prin episoade depresive !

• Nu cred că există vreun contemporan care trăieşte în lumea urbană post-industrială - şi mai ales post-comunistă - pe care să-l ocolească riscul depresiei. Scriu acest articol pentru aceia care se tem să (îşi) recunoască atunci când ei înşişi sau apropiaţi ai lor au o astfel de problemă.
• Autoadministrează-ţi - onest ! - testul de la adresa : http://www.mayoclinic.com/health/depression/MH00103_D  E un test elaborat de profesionişti. Rezultatul nu constituie un diagnostic propriu-zis, dar te poate orienta, îţi poate arăta dacă ai nevoie de un consult specializat sau măcar de cineva care să te ajute să lucrezi cu tine pentru a-ţi păstra sau redobândi echilibrul.
• Citeşte şi recomandările din articolul Coaching, consiliere, mentorat şi ... prevenirea sau depăşirea depresiilor ! 

Un episod depresiv NU e neapărat o boală (intra)psihică, e un semnal de alarmă cu privire la calitatea raportului tău cu lumea în care trăieşti aici şi acum. 

E o durere, un ansamblu de simptome, un instrument de apărare. Ca o durere în gât, de exemplu. Sau ca una de rinichi, de coloană etc. Te atenţionează că ceva nu funcţionează natural şi că ai nevoie să iei măsuri, pentru că, dacă vei continua să trăieşti ca şi până atunci, pot apărea complicaţii. Are, altfel spus, o funcţie pozitivă în ansamblul vieţii tale : dacă ai fi lipsit/ă de sensibilitatea la durere, viaţa ta ar fi mult mai scurtă, pentru că nu ai avea nicio posibilitate să te aperi împotriva infecţiilor sau disfuncţiilor interne şi externe.
(...)

Copiii şi divortul: cele mai recente rezultate de cercetare (2000-2009)

Uneori, din motive variate şi complexe, nu putem evita o despărţire. Ceea ce trebuie să ne preocupe este nu atât dacă să divorţăm, ci cum să procedăm înainte de proces, în timpul procesului şi după separare, pentru a diminua riscurile. 
Stă în puterea părinţilor să diminueze sau să agraveze consecinţele negative ale divorţului, în funcţie de modul în care aleg să se despartă şi să se lase influenţaţi de rude şi prieteni.

*

• Statistic, copiii ai căror părinţi au divorţat înregistrează mai multe probleme de sănătate, mai multe dezechilibre emoţionale şi comportamentale (consum de alcool şi droguri, dificultăţi de integrare în grupurile de vârstă, experienţe sexuale precoce, copii născuţi în afara căsătoriei, gânduri de sinucidere) şi obţin rezultate şcolare mai slabe decât copiii care cresc alături de ambii părinţi.

• Efectele divorţului se resimt nu doar pe termen scurt şi mediu, ci şi pe termen lung.
  Când ajung la vârstele adulte, aceşti copii ating un nivel educaţional mai scăzut, se simt mai puţin ataşaţi de părinţii lor, declară că au probleme în propriul mariaj şi sunt mai puţin satisfăcuţi de propria viaţă. Şi, mai ales, sunt mai frecvent marcaţi de suferinţă psihologică (tristeţe, regrete etc., fără a înregistra însă mai frecvent patologii psihice). 

• Totuşi, nu toţi copiii care au trăit experienţa unui divorţ sunt afectaţi în aceeaşi măsură: unii se restabilizează relativ repede, alţii înregistrează chiar o îmbunătăţire a calităţii vieţii. Rezultă că problemele nu sunt produse de divorţul ca atare, ci de ansamblul de factori şi condiţii în care are loc despărţirea părinţilor şi în care se reconstruieşte noua configuraţie familială.

Acest articol continuă prezentarea unor concluzii şi recomandări formulate după lectura unui studiu ştiinţific de sinteză : Amato, Paul R. (2010) ‘Research on Divorce: Continuing Trends and New Developments’. Journal of Marriage and Family 72 (June 2010): 650 – 666.

...

Consecinţe ale divorţului asupra adulţilor : cele mai recente rezultate de cercetare (2000-2009)

• Dacă familia voastră are echilibru funcţional, oferă securitate şi condiţii de dezvoltare atât pentru copii, cât şi pentru adulţi, şi totuşi îţi vine dor de ducă pentru că "lipseşte ceva", nu ai aventura, iubirea romantică, pasiunea, comunicarea intelectuală, fericirea la care visezi, apelează mai întâi la un profesionist care să vă ajute să vă reconstruiţi împreună : riscurile ca, după divorţ sau separare, şi voi şi copiii să vă confruntaţi cu serioase consecinţe negative în plan psihic, fizic şi social, pe termen lung, sunt mari şi certe. 
• Dacă relaţiile voastre sunt marcate de violenţă fizică sau / şi psihică, verbală, financiară, sexuală sau de altă natură, dacă simţi că îţi erodează încrederea în sine şi te împiedică să te dezvolţi, nu te minţi spunându-ţi că nu divorţezi "din cauza copiilor" : copiii pot avea o dezvoltare mai echilibrată într-o structură familială monoparentală decât într-una biparentală marcată de violenţă. Mai mult, chiar tu, femeie sau bărbat, ai şansa unei schimbări în bine.  
• Foarte multe depind de cum gestionezi TU lucrurile în timpul divorţului şi după aceea !
  
  

Responsabilitate vs. vinovăţie : relaţii mai durabile şi funcţionale, încredere în sine, sănătate

• Învăţaţi să vă simţiţi responsabili, nu vinovaţi: veţi reuşi relaţii mai durabile şi funcţionale, vă veţi cultiva încrederea în sine şi vă veţi proteja împotriva unor depresii.
• Obişnuiţi-vă partenerii, copiii, elevii, colaboratorii, subalternii să se simtă responsabili, nu vinovaţi : veţi cultiva o atmosferă mai senină şi mai propice performanţei.
  
  

Copiii: creativitate şi gândire critică naturale. Creşteţi împreună cu ei !

• Nu le spuneţi niciodată copiilor: 'Ţi-am răspuns o dată la întrebarea asta!'
• Întrebaţi-i ce au reţinut ei din răspunsul anterior şi ce îi face să repete întrebarea. Poate caută răspunsuri multiple acolo unde dumneavoastră vă mulţumiţi cu unul singur? Sau poate simt că răspunsul nu e suficient, nu acoperă toate dimensiunile întrebării?  
• Automotivaţi-vă să căutaţi împreună cu ei şi alte răspunsuri, la care nu v-aţi gândit până atunci! În acest fel, vă veţi dezvolta, veţi creşte odată şi împreună cu ei!
• Răspundeţi la întrebările lor cu alte întrebări  - de clarificare, de aprofundare, de verificare - pe înţelesul lor: îi veţi stimula astfel să caute ei înşişi şi îi veţi ajuta să crească intelectual viguros şi durabil!
• Nu le spuneţi niciodată: 'Asta e un non-sens, o prostie!' sau 'Nu are nicio legătură!'.
• Stimulaţi-i să vă explice ce legătură văd ei acolo unde dumneavoastră nu vedeţi niciuna. Cu argumente şi contra-argumente.
• Iar dacă ei nu ştiu să explice, căutaţi dumneavoastră sau măcar păstraţi ideea: e posibil ca, la un moment dat, să vedeţi o legătură, un sens! 
• Şi spuneţi-le aceasta: că e posibil să existe o legătură, un sens, chiar dacă, pentru moment, nu le vedeţi clar; şi că rămâne să mai cercetaţi, şi dumneavoastră şi ei!

Despre iertare şi încredere în sine

Iertarea e doar aparent o relaţie cu celălalt ; în realitate, e un raport cu tine însuţi / însăţi !

Nu-i iertăm pe alţii sau nu le uităm greşelile pentru că nu suntem siguri de calităţile noastre !

Cel mai greu îi iertăm pe oamenii faţă de care, în adâncul nostru, simţim că am greşit cel mai mult - noi, nu ei - şi faţă de care nu suntem dispuşi să ne recunoaştem greşelile !

Despre competiţia în cuplu. III. Câteva recomandări

1. Competiţia din cuplu contribuie masiv la diminuarea încrederii în sine a ambilor parteneri. Când simţiţi că există o problemă de încredere în sine, la dumneavoastră sau la partenerul / partenera dumneavoastră, căutaţi mai întâi să creaţi şi să învăţaţi un nou tip de relaţie! Abia apoi – dacă mai aveţi nevoie – daţi „vina” pe serviciu, părinţi, profesori etc. şi mergeţi la psihoterapeut...

Despre competiţia în cuplu. II. Oamenii inteligenţi învaţă din experienţa altora !

Indiferent care este obiectivul (sau problema) lor iniţial(ă), toţi adulţii care solicită serviciile de învăţare pentru şi pe parcursul întregii vieţi pe care eu le ofer ajung mai devreme sau mai târziu la problemele din cuplu. Obişnuiţi să psihologizeze totul, altfel spus să plaseze sursa problemelor în caracteristici ale personalităţii şi să caute soluţiile în schimbări „interioare”, fiecare şi-ar dori sa obţină de la mine o reţetă-minune prin care unul sau altul dintre parteneri (de regulă, celălalt) să devină mai înţelegător, mai comunicativ (sau, dimpotrivă, mai puţin cicălitor), mai puţin orgolios sau gelos etc. Nu am astfel de reţete şi, în general, nu cred în reţete când e vorba de relaţii umane. Eu propun întotdeauna o abordare multidisciplinară, ecologică şi coaching-style, în care fiecare caută, descoperă şi învaţă soluţii relaţionale, adaptate contextului său complex şi specific de viaţă.

Am ales patru exemple, din care cred că mulţi pot învăţa multe

Despre competiţia în cuplu. I. De ce, cum... ?

Astăzi vă propun spre reflecţie câteva idei legate de competiţia în cuplu şi, mai general, între persoanele apropiate – un fenomen foarte frecvent şi de regulă ignorat sau tratat cu superficialitate.

I. De ce, cum se ajunge aici ?