Paşi necesari către o reformă în educaţie (2)

• Evaluări formative şi evaluări sumative.
• Argumente pentru diferenţierea rolurilor: profesorul 'de la clasă' ar trebui să rămână doar furnizor de resurse de învăţare şi nu ar trebui implicat în evaluările sumative.
• Certificate şcolare care atestă doar parcurgerea sistematică a unui program de învăţare (= exerciţiul sistematic, de durată, al competenţelor) şi certificate care atestă nivelul de performanţă.
• Evaluări sumative generale, cu rol social informativ, şi evaluări sumative opţionale, cu rol de alocare a indivizilor.

Sunt profund convinsă, şi am argumente să cred aceasta, că şcoala românească nu-şi mai poate îndeplini funcţiile pentru care există ca instituţie

Câţiva paşi necesari în reforma educaţiei (1)

• Funcţii / scopuri ignorate sau insuficient integrate. 
• Evaluarea competenţelor elevilor / studenţilor, luând în calcul 'obiceiurile' naţionale. Evaluare formativă şi evaluare sumativă.
• Nevoia de a acţiona asupra valorilor, atitudinilor şi practicilor beneficiarilor / 'consumatorilor' (elevi / studenţi şi părinţi).

Un sociolog al educaţiei ar avea multe de criticat în actualul proiect de lege, dar recunosc că, în multe privinţe, el constituie un pas înainte în comparaţie cu ce am avut până acum.

Tinerii din ziua de azi !

• Astăzi vă invit să devenim mai înţelepţi într-o expoziţie de pictură: Destrupări, la Institutul Cultural Român din Bucureşti.

Verticalitate, corectitudine şi onestitate

Numiţi-o atitudine de visător, naivitate, inocenţă, donquijotism, cum vreţi. În ce mă priveşte, dacă aş şti cui să-i multumesc pentru aceasta, i-aş mulţumi: într-o lume în care recomandarea de a fi  flexibili e transferată ilegitim din sfera intelectual-profesională în cea etică şi în care banii şi puterea au devenit singurele valori care contează, iar compromisul singura regulă, cu mine nu se poate 'discuta', sunt foarte 'dificilă' !
 
Pentru mine, a fi vertical(ă) înseamnă

Despre iertare şi încredere în sine

Iertarea e doar aparent o relaţie cu celălalt ; în realitate, e un raport cu tine însuţi / însăţi !

Nu-i iertăm pe alţii sau nu le uităm greşelile pentru că nu suntem siguri de calităţile noastre !

Cel mai greu îi iertăm pe oamenii faţă de care, în adâncul nostru, simţim că am greşit cel mai mult - noi, nu ei - şi faţă de care nu suntem dispuşi să ne recunoaştem greşelile !

Învăţare continuă, cunoaştere de sine şi încredere în sine

Pentru mine, a învăţa continuu înseamnă a răspunde în fiecare seară la întrebarea: Ce limite ţi-ai depăşit astăzi ? Şi în ziua următoare: Ce poţi aplica astăzi din ce ai învăţat ieri? Întrebările vizează şi progresul meu în ansamblu, dar se focalizează pe obiectivul, pe proiectul meu prioritar în acel moment.

Nu e necesar să răstorn munţii sau să fiu 'cea mai...'. Şi cel mai mic progres contează: visurile mari şi progresele cele mai sigure se construiesc cu paşi mici !

Aspiraţia către lucrul cât mai bine făcut

• E a doua valoare fundamentală, pentru mine.

Nu vorbesc despre perfecţionismul inhibant, care te condamnă să nu accepţi nicio greşeală, nicio lacună, nicio slăbiciune, nicio critică, niciun eşec. Nici despre dorinţa auto-limitativă de a face lucrurile negreşit în felul şi la nivelul pe care le apreciază şefii, colegii, comisiile de examen sau interviu ş.a.

Vorbesc aici :

Deschiderea către ceilalţi - o valoare şi un interes personal

• E prima mea valoare.

Dacă eşti capabil(ă) să te bucuri sincer pentru fiecare reuşită şi fiecare calitate a oamenilor de lângă tine, îţi umpli realmente viaţa cu bucurii. Iar dacă îi ajuţi să se dezvolte, trăieşti multiplu şi nu te plictiseşti niciodată !