Politică, morală şi inteligenţă caracterială

• Inteligenţa caracterială nu se confundă cu morala, în sensul de acţiune conformă cu norme împărtăşite de un grup şi învăţate îndeosebi în "cei şapte ani de-acasă". Ea implică gândire critică, reflexivitate.

• Este posibil ca afirmaţia "În politică nu există morală" să fie adevărată. Într-o societate plurală, cu sisteme de valori (morale) multiple, nu morala în sine ar trebui să ne intereseze la oamenii politici, ci inteligenţa lor caracterială, care presupune capacitatea de a ieşi din tiparele particulare de gândire prin care judecă binele şi răul, atunci când interesele colective o cer. Şi, Doamne, cât de utile ar fi nişte teste care să măsoare această capacitate a candidaţilor (şi nu numai a lor)! 

• NB. Pentru cei care se îndoiesc că instrumentele valide de măsurare a aspectelor caracteriale ar fi posibile, voi repeta invitaţia de a citi ce spun cercetători reputaţi în domeniu : http://www.viacharacter.org/SURVEYS/AboutSurveys.aspx

O întrebare adresată de un cititor a condus la câţiva paşi înainte în conturarea conceptului inteligenţă caracterială. Reproduc aici schimbul de mesaje, pentru că deschide cel puţin trei teme interesante, la care merită lucrat pe termen lung : 

1. raportul dintre inteligenţa caracterială (IC) şi morală;
2. raportul dintre inteligenţa caracterială (IC) şi gândirea critică;  
3. raportul dintre inteligenţa caracterială (IC) şi politică.

.

Inteligenţă emoţională şi inteligenţă caracterială

Dacă avem nevoie urgentă să investim într-o capacitate transversală, aceea este inteligenţa caracterială !

• Întrebare : Sunt cei care manipulează, în relaţii interindividuale sau la nivel politic-social, inteligenţi emoţional? 

• Răspuns : Categoric, da ! Inteligenţa emoţională este principalul instrument al manipulării. Şi al traficului de influenţă. Şi al corupţiei. 

În ultima vreme, am început să mă întreb dacă inteligenţa emoţională este neapărat un lucru bun. Că e reală şi necesară, utilă, că, în anumite contexte, ajută la creşterea calităţii relaţiilor şi a vieţii, nu contest. Mă întreb însă dacă e bine ca dezvoltarea ei (şi a celorlalte forme de inteligenţă cunoscute : cognitivă, socială, artistică, sportivă etc.) să devină un scop în sine.

Şi iată la ce am ajuns ...
.

 .

Bun venit în 2011 !

Să ne aducă, fiecăruia, 
numai ce şi cât avem nevoie ca să facem 
ce avem de făcut bun şi bine în viaţa aceasta !

.